Un text de Rami Cristescu
Argument:
În spatele galbenului din Plumb se ascunde boala sistemului de educație românesc. Subiectul 3 de la BAC sufocă frumusețea operelor studiate. Plumbul liric este mai mult decât un eseu și cred că trebuie să fie mai apreciat. Nu poți să obligi un om să citească dacă vrei să-l faci să iubească lectura – pofta vine doar dacă mănânci tu cu mâna ta, nu și când îți aruncă cineva mâncare pe gât. (Rami Cristescu)
Începutul de chelie strălucea în soare. O licărire care irită retina, venită neașteptat dintre firele rare din creștet. N-ai cum să nu-l observi, un om cu aer de intelectual rafinat, îmbrăcat ca un bețiv oarecare. Mai mult, stătea singur în cimitir și se văita în gura mare că lui îi e frig, deși era iunie.
Totul era gălbui. Ca puroiul din rănile mai serioase, galbenul țâșnea din interiorul singuraticului și stropea iremediabil împrejurimile. O metaforă vizuală devenise realitate, cumva plumbul acoperise tot ce atingea perspectiva bărbatului. Vâscos, galben și bolnăvicios, universul era „plumbuit” până la stoarcerea esenței.
Între patru scânduri și un cui n-ar trebui să te bată vântul. Și totuși, simțea cum fiorul lipsei existenței l-ar atinge dacă ar sta în cavou. Sub sacoul corpului îngropat se afla un trup putrezit, dar în spatele aparenței plutește infinit conștiința.
Iubita a murit în mintea sa. Iubirea este un drog. Te ridică și te doboară, se folosește de serotonină pentru a te face captiv într-o cușcă de leu minusculă. Prin naștere, am fost pedepsiți cu această dependență. Când dragostea dispare, drogul își pierde efectul și te lasă în maximul declin posibil. Aripile au devenit de plumb, amorul a pierdut în față despărțirii somnului ce părea eternă.
Cutia Pandorei din inadaptat s-a deschis. Au ieșit toate himerele pământului. Sufletul i-a fost cotropit pe rând de fiecare necaz. Singur, îndurerat, războit cu el însuși, stă singur și plânge. Când speranța a încercat, timid, să caute ieșirea din cutie, peste capac s-a prăbușit trupul, zborul fiindu-i înăbușit un strat de plumb ce i s-a lipit de aripi. Morbidul își făcea de cap în sufletul singuraticului, a cărui culoare a fost închisă în cutia de chibrituri…?
Mică este țărișoara asta, pe care a pus-o însinguratul la cale, și lipsită de culoare. Când nu mai ai pe nimeni, tot ce poți să faci este să aștepți un alt început. După fiecare ușă prin care trecem apare un orizont diferit. Pentru inadaptat, viitorul este o peșteră fără ieșire. Nu mai găsești loc sub soare atunci când soarele s-a stins.
Acest text face parte din proiectul „Adolescent în ficțiune”. Textul a fost realizat sub îndrumarea scriitoarei Adina Popescu.