„Adolescent în ficțiune” este un proiect gândit și realizat de echipa podcastului Față/Verso, care s-a desfășurat între lunile februarie-noiembrie 2022. Proiectul a avut ca punct de pornire literatura pentru adolescenți, cea etichetată ca atare, și a fost gândit pe teme de discuție, ilustrate în două componente structurale: episoade de podcast cu interviuri cu adolescenți și profesioniști din sfera educațională, editorială și culturală și articole scrise de adolescenți pornind de la cărțile propuse spre lectură.
După multe luni de investigații, de lecturi și de discuții pe marginea literaturii pentru adolescenți, ne-am așezat să așternem pe hârtie (de fapt, pe calculator) câteva gânduri cu care am rămas în minte. Sunt doar câteva puncte de vedere, nimic nu e absolut și nu reprezintă un studiu oficial asupra acestui fenomen editorial, lăsând loc pentru completări — pe care ne-am bucura să le primim de la ascultătorii și cititorii noștri.
Simina Popa & Claudiu Sfirschi-Lăudat, realizatorii podcastului Față/Verso
Literatura pentru adolescenți, o cale de intrare în lumea adultă?
de Claudiu Sfirschi-Lăudat
Literatura pentru copii și adolescenți este adesea pusă față în față cu literatura pentru adulți, ca două genuri distincte, cu mize diferite. Și adesea, puse în balanță, literatura pentru adulți câștigă prin importanță, seriozitate, prestigiu, greutate, iar literatura pentru copii și adolescenți este trecută într-un registru „secundar”. Dar ce le face atât de diferite, care le sunt mizele, care le este publicul? Din faptul că s-a dezvoltat o literatură special dedicată adolescenților să înțelegem că ei încă nu sunt pregătiți să citească – nu li se dă voie, nu sunt destul de copți? – literatură pentru adulți sau că adulții nu citesc literatură pentru copii și adolescenți? Sunt subiectele literaturii pentru copii și adolescenți și maniera de a le trata mai „ușoare” decât cele ale literaturii pentru adulți? Câteva întrebări pe care le-am avut în minte atunci când ne-am hotărât să pornim pe urmele literaturii pentru copii și adolescenți – mai mult pentru adolescenți, e adevărat, așa cum o arată și numele proiectului nostru, „Adolescent în ficțiune”.
Cel mai adesea, privim literatura pentru adolescenți – să ne oprim doar asupra acesteia – ca pe o etapă în parcursul intelectual al viitorului adult, o etapă care, odată încheiată, este urmată de una mai serioasă, cu problematici mai grave, mai… reale și realiste. Dar este suficient să iei în mână o carte destinată adolescenților pentru a constata că temele discutate acolo sunt unele general umane: maturizarea (nu ne maturizăm oare de-a lungul întregii noastre vieți?), nașterea, moartea, iubirea, trădările, dependențele de tot felul, rivalitățile, visarea, identitatea de orice fel? Problemele adolescenților sunt și problemele adulților de mai târziu, iar literatura etichetată YA (Young Adult) este prima cale de acces într-o lume bântuită de aceleași întrebări. Atunci se mai poate pune problema unei literaturi „neadecvate” vârstei adolescentine? Dacă temele sunt aceleași, de unde această segmentare?
Dacă temele pot fi aceleași, poate că maniera de a le trata e diferită, ne-am putea întreba încercând să surprindem diferențele dintre literatura YA și literatura pentru adulți. Adoptă autorii de literatură pentru adolescenți un limbaj anume pentru a se face înțeleși de un public încă necopt, adică încă nefamiliarizat cu marile teme – literare și existențiale – ale omenirii? Vorbesc ei pe înțelesul adolescenților, utilizând un limbaj accesibil (neîngreunat de finețuri lexicale și stilistice) și imagini mai sprințare, mai transparente pentru a discuta teme grave? Poate că aici ar fi de surprins diferența specifică dintre cele două genuri de literatură: în maniera aleasă de a comunica un mesaj. Pentru că, cel mai adesea, acesta este și scopul literaturii YA, de a transmite un mesaj, de a învăța, de a pregăti, de a educa, cu alte cuvinte de a lua de mâna adolescentul și de a-l trece pragul unei vârste. Iar această grijă se manifestă uneori printr-o preocupare – exagerată – de a nu-l speria pe adolescent, de a-i vorbi înțelept și pe înțelesul lui despre saltul de la o vârstă la alta și despre ceea ce îl așteaptă în continuare. De aici se desprinde o primă misiune a literaturii YA, asumată cu deplină responsabilitate de autorii ei: aceea de a forma. Iar acest scop formativ este foarte evident mai cu seamă în literatura anglo-saxonă, unde scriitorii sunt deplin conștienți de rolul și de influența avute față de adolescenți. Temele și cuvintele sunt alese cu mare grijă, nici o categorie de public nu trebuie neglijată sau ofensată. Dacă în Occident există un număr (tot mai) mare de scriitori care și-au asumat acest rol formativ și s-au „specializat” în literatura YA, în România, aceasta este încă slab reprezentată, una dintre cauze fiind și statutul de gen „secund” al literaturii YA, care nu este socotită, valoric, egala literaturii pentru adulți, unde se dau luptele cele mari pentru premii importante – chiar așa, există un Premiu Nobel pentru autori de literatură YA?
Cu toate acestea, putem vorbi azi despre o dezvoltare galopantă a unei piețe noi de carte, în care publicul adolescentin devine ținta strategiilor și campaniilor de marketing și PR. Dovada o constituite și prezența aproape constantă a unei etichete specifice pe copertele cărților. De pe rafturile librăriilor (fizice sau online), cărțile le strigă adolescenților „ia-mă, cumpără-mă, special pentru tine am fost scrisă și publicată”, oricât de discriminatoriu ar suna asta pentru literatura „adultă” cu care se învecinează pe rafturi. Prezența, astăzi, a etichetei „YA” pe coperte înseamnă că mai ieri nu exista literatură pentru adolescenți? Invitații noștri din podcast o dezmint. Se scria și se citea și pe vremuri, numai că delimitarea strictă nu exista. Cișmigiu & Co, Cireșarii, Toate pânzele sus, Aventurile lui Tom Sawyer și câte altele nu ne-au încântat tinerețile, dezvăluindu-ne, totodată – pe ocolite, cel mai adesea –, temele grave ale vârstei adulte.
Și ajunși aici, cu cărțile copilăriei noastre în minte, am putea desprinde și o altă trăsătură definitorie a literaturii YA: ludicul. Temele grave ale literaturii adulte sunt transpuse în literatura YA într-un registru ludic mult mai apropiat de vârsta adolescentină, un registru care se pierde adesea odată ce am pătruns în lumea adultă. De aici poate și proliferarea unui alt tip de literatură YA, cea fantastică, plină de mister, magie, puteri și ființe supranaturale. Pe lângă misiunea sa formatoare, educativă, literatura YA deschide porțile spre o altă lume, o lume a visării în care adolescenții sunt invitați să evadeze. Să evadeze de unde, ne-am putea întreba. Din lumea gravă a adulților, din universul îngust al școlii, din noianul de probleme care îi asaltează dintr-odată? Oricum ar fi, literatura escapistă – pe care o amintește și unul dintre invitații noștri – a căpătat o amploare care ar putea stârni îngrijorare prin faptul că îi ține pe tineri departe de lumea reală și problemele ei.
Acestui evazionism i se opune, ca tendință, o literatură mult mai ancorată în prezent, în contemporan, așa cum îi spune și numele: contemporary fiction. O literatură din care fantasticul dispare și în care se strecoară problemele adulte, dar trăite la vârsta adolescenței. Și cum preocupările adulte se schimbă odată cu schimbare mentalităților, ne așteptăm ca și aici, în literatura YA, să înregistrăm orientări noi; pe lângă temele mari – moarte, iubire, rivalitate, respingere – se strecoară griji noi: locul în societate, raportarea la tehnologie (jocurile video, de exemplu), descoperirea și explorarea sexualității, identitatea de gen.
Până la urmă, nimic nou sub soare. Poate doar o sporită atenție a autorilor de a transpune, de a reflecta aceste griji ale adolescenților de azi și de a le trata cu răspundere. Accesul sporit la informație face din adolescentul timpurilor noastre un cititor mult mai critic, mai exigent, care triază – tranșant, uneori – propunerile venite din partea părinților și a societății. Iar această atitudine devine limpede atunci când sunt întrebați cu privire la literatura școlară, canonică, socotită, cel mai adesea, ca învechită, impusă și nerelevantă pentru interesele omului de azi. Dacă limbajul și mentalitățile se schimbă, iar acest fapt e incontestabil, nu ar trebui oare revizuite și reîmprospătate mai des ierarhiile și listele de lecturi ale adolescenților? Dar mai ales maniera în care îi familiarizăm pe adolescenți cu tradiția literară?
Întrebați cine le alege cărțile, adolescenții ne-au răspuns clar și răspicat: ei. Fie că se duc în librăriile fizice, fie că intră pe site-urile librăriilor online, alegerea, în cea mai mare parte, le aparține. Ba chiar unii dintre ei le propun cărți de citit și părinților, ca și cum le-ar spune: citește asta, ca să mă poți înțelege. Încă un semn că publicul s-a schimbat și că literatura dedicată lui trebuie să țină pasul.
Pentru un public tânăr, așadar, o literatură mereu tânără.
Literatura pentru adolescenți – o chestiune de etichetă
de Simina Popa
O carte încadrată explicit ca vârstă încă de pe copertă este o invenție editorială recentă, apărută doar cu câteva zeci de ani în urmă.
Dintr-o literatură didactică, mai mult controlată de adulți și gândită ca o busolă morală și valorică potrivită unei vârste maleabile, literatura pentru adolescenți a evoluat cu timpul într-o literatură realistă, care se adresează direct tabuurilor și problemelor reale, din viața de zi cu zi, ale adolescenților: sexualitate, probleme cu alcool sau droguri, familii disfuncționale, integrarea în societate.
Întrucât consolidarea acestui gen literar și evoluția sa au avut și au în continuare loc într-un timp în care dominanta culturală, cel puțin pentru spațiul românesc, este Occidentul, mai exact, cultura de limbă engleză, reacția firească a pieței de carte a fost preluarea titlurilor de succes și a stilului de prezentare. Cele mai multe colecții sau imprinturi editoriale au nume cu sonoritate englezească, cel puțin: Corinteens, Youngart, Young fiction, Young Adult, Young Books, etc..
Cartea scrisă pentru adolescenți poate să le vină acestora în ajutor cu anumite răspunsuri la frământările lor și la situațiile cu care se confruntă. Fiind o vârstă la care are loc desprinderea de părinți, o carte pe măsura acestei vârste este un posibil sprijin. Dacă familia sau părinții pot să nu mai reprezinte un reper pentru adolescenți – o modificare specifică și necesară vârstei pentru a-și putea dobândi independența –, întrebările sunt multe, trăirile, până la dobândirea autocontrolului, sunt mai intense, prin urmare, o voce exterioară universului lor le va capta atenția.
O literatură care să corespundă tuturor acestor transformări și răsturnări care au loc între universul copilăriei și cel al adultului format își găsește și necesitatea, și justificarea. Scriitorii acestui gen literar, în Vestul vorbitor de limbă engleză, s-au adaptat cererii în creștere și s-au specializat, deodată cu industria care îi susține. Tocmai fiindcă au crescut împreună și fiindcă este vorba de o creație cu scop declarat, este greu uneori de identificat limita între creație și exploatare editorială. Poveștile în serie, de până și la 30 de volume câteodată (de exemplu, Pisicile războinice de Erin Hunter și Dan Jolley, la noi, la Editura All), au ajuns un fapt comun. Cititorul adolescent nu vede ca pe o povară o poveste într-o serie de șapte volume, dimpotrivă, se asociază unui curent și unui grup în care se regăsește. Este poate pentru prima oară când literatura și lectura pătrund astfel în sfera de invidiat a fandom-ului, așa cum se întâmplă în muzică, de exemplu: fanii unui anumit gen literar, precum cei ai unei formații, au ceva al lor, cititorul devine cool și cititul depășește actul solitar, devenind bază pentru o activitate socială.
În interviurile cu adolescenții pentru podcastul Față/Verso, fenomenele editoriale Harry Potter și Percy Jackson au dovedit această ipoteză, unul dintre adolescenți referindu-se la faptul că:
Nu-mi plăcea Harry Potter, citeam Percy Jackson și eram tipul ăla de copil care citea Percy Jackson, nu Harry Potter. (Podcastul Față/Verso: Episodul Adolescent în fantasy)
Faptul că există tabere, mode în literatura pentru adolescenți este un semn de sănătate, atât pentru literatură, cât și pentru piața de carte. Cele două titluri menționate merită o atenție aparte, fiindcă, prin gradul lor de popularitate, pot fi considerate în spațiul românesc responsabile pentru cel puțin două generații de cititori. Harry Potter a fost un fenomen încă din momentul lansării primei traduceri, la Editura Egmont, 2001-2007, în traducerea Ioanei Iepureanu, dar parcă și mai puternic la relansarea seriei, în 2015, la Editura Arthur*. Dincolo de faptul absolut îmbucurător că adolescenți și copii citeau volume de sute de pagini unul după altul, fără să insiste nimeni, Harry Potter a ajuns o referință de stil pentru cititorii fideli. Acest lucru a devenit evident mai ales când adolescenții au fost întrebați în podcast dacă citesc și literatură scrisă de demult – deseori răspunsul a fost o comparație a cărților altor generații cu stilul dinamic și fluid din Harry Potter. Literatura pentru adolescenți trebuie, așadar, să păstreze limbajul generației în care este produsă pentru a-și atinge publicul și potențialul. Percy Jackson**, seria care a reieșit oarecum rivală cu Harry Potter, din spusele adolescenților, este practic o preluare a miturilor grecești, dar în parametri ușor de identificat și de parcurs pentru cititorii actuali, cei mai mulți fiind preadolescenți.
Succesul acestei din urmă serii pune în balanță importanța repovestirilor operelor clasice, a împrospătării limbajului și a perspectivei, elemente care păstrează vii repere de cultură generală pentru generații noi de cititori. Diferența este că, prin repovestiri care să le mențină accesibile și de interes, aceste repere alunecă spre o vârstă mult mai fragedă ca încadrare, majoritatea repovestirilor adresându-se unui public între 8 și 12 ani. Pentru categoria 12+, oferta noilor creații este covârșitoare: dacă unele generații au crescut cu Jules Verne pe post de literatură de călătorie, dar și SF, și escapistă, acum adolescenții pot alege între stiluri și tematici mult mai nuanțate și nișate, majoritar în traducere din engleză, de la roman istoric, de aventură, de dragoste până la polițist, SF, de formare și de identitate. Tocmai fiindcă există o ofertă foarte variată, autorii de limbă engleză își iau foarte în serios intenția de a-și transmite mesajul: scriitoarea Ruta Sepetys, din SUA, autoare de romane istorice, declara că:
Se spune de multe ori despre cititori, mai ales despre cei tineri: A, știi că nu prea îi interesează istoria! Dar nu e așa! E responsabilitatea mea să fac istoria captivantă și să fac cititorul să simtă că are o legătură cu subiectul. (Podcastul Față/Verso: Episodul Adolescent în FestivalYA)
Limbajul, de altfel, este unul din principalele argumente invocate de adolescenții cu care am stat de vorbă, când vine vorba de lectura cărților scrise de demult sau cele din bibliografia școlară. Frazările și termenii folosiți de unii dintre autorii români din bibliografia școlară sau din traducerile clasicilor sunt acum un obstacol, o dovadă clară a unei schimbări în structura și asimilarea culturală.
În librării, literatura pentru adolescenți a început să ocupe din ce în ce mai multe rafturi. La început, doar cu traducerile în limba română, apoi, în unele librării, inclusiv cele online, direct cu edițiile originale în engleză sau chiar cu traduceri în engleză (aici intrând de la titluri clasice, precum Jurnalul Annei Frank, la fenomenul benzii desenate japoneze manga). O explicație ar putea fi apetența adolescenților de a citi cot la cot cu nativii de limbă engleză, acolo unde există topuri de cărți și discuții pe rețelele sociale cu canale dedicate. Situația aceasta a avut o consecință directă în piața editorială românească, scurtând considerabil distanța dintre lansarea originalului și a traducerii. Un lucru care nu este întotdeauna ușor de realizat, după cum ne spune Cătălina Nicolau, director executiv la Editura Nemira, care mizează mai degrabă pe o traducere și o prezentare de calitate decât pe o lansare grăbită. Traducătoarea Loredana Voicilă, frecventând canalele de comunicare Bookstagram, Book Took și Booktube, unde adolescenții vorbesc despre cărți, constată că titlurile aduse în discuție pot influența inclusiv editurile românești în procesul de selecție a viitoarelor traduceri. (Podcastul Față/Verso: Episodul Vremea concluziilor)
Lectura în engleză este astăzi o alegere destul de la îndemână pentru cititorul adolescent. Una dintre invitatele-adolescente la podcast a preferat să citească titlul propus pentru interviu în limba engleză, deși era vorba de o carte scrisă în neerlandeză, însă acest lucru dovedește faptul că, pentru un anumit segment de cititori, cadența și frazarea în engleză au devenit deja o obișnuință și o preferință. Un alt adolescent cu care am stat de vorbă în cadrul podcastului a spus că prin intermediul cărților în engleză a descoperit cultura japoneză, care a ajuns să-l pasioneze prin trăsăturile ei aparte, diferite de cultura europeană. Cu alte cuvinte, culturi mai slab reprezentate în traducere în română ajung totuși la public prin vocea dominantă cultural. Mai autonomi și cu putere mai mare de decizie, adolescenții își găsesc ușor, prin folosirea englezei, căi de a fi la curent cu apariții din domeniile care îi interesează.
Întrebați dacă citesc și în altă limbă, adolescenții care au această obișnuință identifică doar limba engleză, iar una dintre justificări este dorința de a-și îmbunătăți cunoștințele lingvistice. Abilitatea de a citi în engleză devine pentru un anumit segment de consumator cultural un lucru de la sine înțeles, fiind dobândită la fel ca celelalte deprinderi de bază, mai ales pentru generația denumită nativi digitali (cei care învață să mânuiască tehnologia înainte să învețe să citească). Și în piața editorială românească, la fel ca în orice alt domeniu, de altfel, termenii de specialitate au fost preluați din limba engleză și omologați ca atare pentru uzul oficial, iar literatura pentru adolescenți are poate cei mai mulți dintre ei: numele colecțiilor din editurile românești amintite mai devreme, numele genurilor literare care alcătuiesc această literatură – romance, contemporary, mystery, fantasy, crossover, borderline –, însuși numele generic al segmentului, young adult, mult mai popularizat decât „literatură pentru adolescenți”. Pe de o parte, nevoia unei aluri moderne, pe care adolescentul să o recunoască ușor din alte surse folosite, poate o desprindere de canonul școlar și oficial; pe de alta, lipsa unei aproprieri, a unei localizări pe măsura culturii-gazdă.
Radu Băieșu, muzeograf și redactor la Muzeul Național al Literaturii Române, intervievat pentru podcast, făcea o analogie între epoca actuală și cea de sfârșit de secol XIX, un alt punct de cotitură din punct de vedere cultural pentru spațiul românesc:
Trăim cam ce se întâmpla în Moldova lui Alecsandri, de aceea Coana Chirița încă este jucată cu mare succes. Dacă Coana Chirița vorbea într-o limbă, într-o păsărească amestecată greco-francezo-moldovenească, tinerii din ziua de azi vorbesc într-un argou anglo-saxon-român. (Podcastul Față/Verso: Episodul Adolescent în trecut)
Și în discursul vorbit, atât al adolescenților, cât și al adulților, se observă uneori influența englezei, mai ales prin construcții prepoziționale și termeni sau expresii calchiate: „romanță” de la romance, „nu sunt interesat în” de la interested in etc. Lingvistica spune că limba este făcută de vorbitori, de aceea observațiile de mai sus nu sunt nicicum judecăți depreciative, ci constatări și mici descoperiri delicioase pentru cercetători – și traducători. Pe de altă parte, câștigul imediat al acestei situații este dobândirea și folosirea cu mult mai mare ușurință a unei limbi străine și accesul la un dublu set de informații.
Literatura pentru adolescenți este un pas important în formarea viitorilor cititori, de fapt, mai important, în păstrarea obiceiului lecturii dincolo de terminarea școlii. Cărțile young adult din oferta comercială românească par să aibă o existență disociată de cele din lista lecturilor școlare obligatorii. Opoziția aproape unanimă a adolescenților față de ideea de obligație în ce privește lectura pentru orele de curs a plasat acele titluri automat într-o lumină nefavorabilă. Asocierea lecturii cu școala rămâne, în cele mai multe cazuri, decisivă, mai ales în detrimentul autorilor români, din păcate. Muzeograful Radu Băieșu identifică acest fenomen în rândul elevilor și afirmă că se străduiește să le ofere tinerilor, ca alternativă, vizite la Muzeul Național al Literaturii Române din București…
(…) care să poată să-i îndemne spre lectură. Scopul nostru este să-i atragem pe vizitatori spre descoperirea poveștilor scriitorilor și poveștilor fiecărei cărți, mai puțin să alunecăm în panta plicticoasă și aridă pe care din păcate școala o impune elevilor, strivindu-le imaginația (Podcastul Față/Verso: Episodul Adolescent în trecut)
În aceeași discuție, Băieșu argumentează că acest lucru se întâmplă ca o consecință a unei abordări rigide a literaturii în școli, care face ca elevii să preia niște aprecieri de valoare declarate incontestabile, nu să-și formeze și să-și poată susține propriile judecăți și gusturi. Adolescenților trebuie să li se dea opțiunea de a contesta cu argumente pozițiile critice pe care le studiază, afirma muzeograful.
Însă oferta paralelă de cărți scrise recent de autori din alte țări, pe care îi poți urmări online și cu care poți chiar interacționa pe o rețea socială, care ajung să fie ecranizate și care construiesc în jurul lor comunități, este o alternativă accesibilă și pentru cititorii adolescenți români. Alina Preda, profesoară de limba și literatura română la liceu, răspunde constantei frământări pasive „Mai citesc adolescenții?” cu o limpede constatare:
Dacă îți asculți cu atenție elevii, îți dai seama că ei citesc, doar că nu ce ne așteptăm noi să citească. (Podcastul Față/Verso: Episodul Adolescent în rol de podcaster)
Cu toate că sunt consumatori de titluri contemporane și sunt la curent cu autorii acestui gen de literatură, cei mai mulți dintre interlocutorii adolescenți din podcastul Față/Verso declară că eticheta Young adult sau orice fel de specificare pe coperta cărții care să trimită la literatura pentru adolescenți nu constituie un criteriu sau un avantaj în alegerea cărții, atunci când sunt în căutare de ceva nou. Coperta și prezentarea cărții însă sunt. Editurile românești s-au aliniat în timp acestor repere – sau să fie oare impuneri contractuale? –, de multe ori coperta traducerii fiind reproducerea identică a copertei originale. Din nou, adaptarea la un spațiu cultural diferit ajunge să fie uneori ocolită. Un librar din Cărturești ne-a povestit că unii adolescenți caută traducerile după coperta originală văzută online și uneori sunt dezamăgiți dacă nu a fost păstrată și în ediția românească.
Internetul și comunicarea din spațiul virtual dictează și influențează o mare parte din alegerile adolescenților: majoritatea celor întrebați cum își cumpără cărțile au răspuns că își fac lista sau comanda online, fapt confirmat de Măriuca Munteanu, un alt librar din Cărturești, care afirmă că:
Adolescenții vorbesc foarte mult între ei, nu prea au nevoie de noi de multe ori. Adică noi suntem oaza de informație pentru când o să apară un anumit lucru: aveți titlu ăla, știți când o să vină următorul volum? Mai mult pe partea asta, pentru că ei discută foarte bine între ei. Odată cu Instagram și TikTok, informația se duce foarte bine de la unul la altul. Foarte puțini vin să zică: îmi recomandați și mie ceva pentru 15-16 ani, pentru că ei au deja lista făcută. (Podcastul Față/Verso: Episodul Vremea concluziilor)
Din câte am constatat, librăriile care oferă însă un spațiu de primire vor fi populate de adolescenți. În librării, fie că sunt în malluri sau nu, acolo unde se pot așeza și rămâne o vreme nestingheriți, adolescenții pot fi văzuți fie stând de vorbă, fie citind. Deși aparțin generației de nativi digitali și vor avea adesea telefonul în mână, adolescenții cu obiceiuri de lectură preferă încă versiunea tipărită, nu pe cea digitală. Cartea-obiect este importantă pentru ei, chiar dacă o vor cumpăra online, unde prețurile sunt mult mai accesibile.
Fiind un fenomen literar încă tânăr, literatura pentru adolescenți etichetată ca atare se manifestă încă în România prin importul de autori străini, traduși într-o proporție uriașă din limba engleză. Dan Pavelescu, traducător și redactor-șef la Editura Paladin, menționează în podcast importanța diversificării traducerilor din limbaje cât mai diverse:
O încercare de comparare a temelor young adult din spații culturale, lingvistice diferite mi se pare un demers greu de realizat din cauza limbajului. Există spații culturale vaste, ca Orientul apropiat, Rusia sau China, care au deja infrastructuri ale basmului fabuloase, spații în care trăiesc adolescenți care au probleme ca în Occidentul mai accesibil nouă din punct de de vedere lingvistic. Dacă cărțile despre ei și care se adresează lor nu sunt aduse în limbi de circulație universală, discontinuitatea aceasta umană se va accentua din păcate. (Podcastul Față/Verso: Episodul Vremea concluziilor)
Apropo de infrastructuri solide în ce privește literatura adresată tinerilor, și Radu Băieșu amintea de puterea formatoare a acesteia și de importanța existenței unor repere locale:
În Uniunea Sovietică în perioada 50-60 s-a scris enorm pt adolescenți, pentru că ei pregăteau o generație nouă, erau nenumărate romane SF în care își imaginau cum va fi lumea în anul 2000, cu expediții spațiale, cu orașe de aluminiu, aluminiul era un metal greu de obținut și misterios… (Podcastul Față/Verso: Episodul Vremea concluziilor)
Momentan, autorii români de literatură pentru adolescenți, mai ales pentru segmentul 14-18 ani, sunt puțini pe rafturile librăriilor. Unii dintre ei au titluri etichetate pentru această categorie de vârstă, însă fără să fi scris intenționat și asumat pentru tineri.
Adina Popescu este unul dintre numele cel mai des asociate cu young adult, deși ea nu se vede ca un autor pentru adolescenți și consideră eticheta drept o necesitate comercială. Își vede cărțile încadrate astfel (de exemplu, Povestiri de pe Calea Moșilor, Vine vacanța cu trenul din Franța) ca pe niște cărți de familie, care să poată fi citite și de părinți sau bunici, și de copii și care să declanșeze un dialog între generații. Literatura pentru adolescenți – asumată ca atare – are acest rol, tratând despre schimbări tehnologice, culturale și de consum care intervin între generații, unele dintre ele fiind amintite și aici.
Dacă mai există autori români care apar pe rafturile rezervate literaturii pentru adolescenți, etichetați ca atare, de cele mai multe ori este vorba despre cărți fantasy, science fiction, povești fantastice, eroi cu puteri supranaturale. Genul romanelor realiste, denumite contemporary, încă nu este reprezentat pe măsura adolescentului român de acum, cu realitățile și problemele acestui spațiu geografic și cultural. Scriitorii, editorii sau jurnaliștii din România, Grecia sau Polonia cu care am stat de vorbă în podcastul Față/Verso au menționat, fiecare, nevoia unei infrastructuri locale care să le susțină creația – din partea editurilor, a librăriilor, a presei, a școlilor etc. (Podcastul Față/Verso: Episodul Scriitori în lumea adolescenților).
Probabil nu este ușor pentru un scriitor român care debutează într-un astfel de gen literar să concureze cu o piață puternică de autori anglofoni care beneficiază deja de o infrastructură de mult mai mult timp. Dacă în Statele Unite existau de acum zece ani organizații care militează pentru reprezentarea tuturor categoriilor sociale, rasiale, etnice și de gen în cărțile pentru adolescenți, pentru o oglindire cât mai adecvată realității, în România există în prezent doar inițiative punctuale din partea unui număr mic de ONG-uri sârguincioase și a unor profesori cu simț de răspundere, care folosesc în discuții și activități cărțile disponibile pe piață.
Adolescenții reacționează foarte bine la abordările care le dovedesc utilitatea lecturii în viața de zi cu zi: începând de la cea estetică, de confort, până la referințe și argumente folosite în dezbateri și la adaptarea unor povești în ilustrări video. O adolescentă ne-a mărturisit că imaginea clasei și atmosfera s-au schimbat după ce profesoara de română a instalat câteva rafturi cu cărți la care elevii aveau acces liber. Organizatorii Festivalului YA au constatat că, în discuțiile despre cărți direct cu autorii, adolescenții se deschid și vorbesc mult mai liber și mai ușor decât în atelierele dedicate problemelor specifice vârstei.
Promovarea lecturii (și cea culturală în general, în rândul oricărei vârste) rămâne încă o ecuație nerezolvată la nivel de strategie culturală națională, ca atare aceste inițiative sunt încă izolate, fără să se poată uni, coordona și crește, în timp, pentru un rezultat vizibil. Dată fiind oferta editorială consistentă, este de așteptat, în viitor, ca inițiativele de felul acesta să se înmulțească, și ca numărul autorilor români să crească, formându-se din rândul cititorilor din această generație, expusă la diversitatea actuală.
Importanța formatoare a literaturii care ajunge sub ochii adolescenților e dovedită inclusiv de inițiative precum cea de epurare a programelor școlare de titluri considerate fie periculoase, fie nepotrivite, după cum se constată într-un articol publicat de BBC și prilejuit de Săptămâna cărților interzise, o campanie de conștientizare desfășurată anual în ultimii 40 de ani:
Apare întrebarea dacă interzicerea anumitor cărți este un demers care urmărește să apere tinerii sau este de fapt o epurare ideologică, în plus dovedește o lipsă de imaginație din partea cenzorilor, dacă li se pare că descrierea (de exemplu, a oamenilor transgender) este cauza fenomenului, și nu efectul. (The ‘Dangerous’ Books Too Powerful to Read de John Self, 22 sept. 2022, fragment în traducerea noastră)
Pentru o încheiere optimistă, o literatură scrisă special pentru adolescenți reiese ca un atu pentru diverse paliere – educațional, creativ și recreativ, cultural, social –, mai ales atunci când vine la pachet cu o conștientizare serioasă a rolului său educațional, și este racordată la curentele de idei care circulă în lumea adolescenților. Ea funcționează cel mai bine susținută de o infrastructură, care să facă legătura între lectură și cotidian.
În plus, stând de vorbă cu adolescenții invitați în podcastul Față/Verso, de vârste și din orașe diferite, care citesc de plăcere, am descoperit o generație analitică, deschisă la dialog și hotărâtă, care apreciază oferta unei alternative la literatura școlară. Publicul tânăr cititor există și este curios, așa cum îi șade bine vârstei.
Tot ca o concluzie pozitivă, autorii români de literatură pentru adolescenți sunt în creștere ca număr și, fiind vorba despre un gen de literatură cu răspundere asumată, au nevoie de susținere adecvată pentru a se dezvolta și a veni în sprijinul unor generații de adolescenți români.
Cel mai potrivit final pentru acest articol este poate dialogul scris de filosoful și scriitorul Laurențiu Staicu în cartea sa, Socrate în blugi sau filosofia pentru adolescenți :
— (…) Tot nu pricep de ce nu pot fi transmise lecțiile astea și altfel, fără să le îmbrăcăm așa, în iluzii! răbufni Radu, încă nemulțumit.
— Păi ia gândește-te (…), îi răspunse Toma, privindu-l cu blândețe, poveștile astea civilizatoare sau educative, cum vrei să le numești, sunt formulate în jargonul pe care-l putem înțelege în fiecare etapă a vieții. Pentru că e limpede, luciditatea are rostul ei abia odată cu vârsta maturității, însă e aproape inutilă mai devreme. Eu cred că poveștile, miturile au rostul lor, fiecare în parte, pentru câte o etapă a vieții. Dacă le împingi dincolo de acea etapă, dincolo de limitele lor, cum ar veni, pot să devină dăunătoare, e drept. (Editura Trei, pp. 328-329)
Note:
* Harry Potter și piatra filosofală, traducere de Florin Bican, Harry Potter și camera secretelor, traducere de Tatiana Dragomir, Harry Potter și prizonierul din Azkaban, traducere de Radu Paraschivescu, Harry Potter și Pocalul de Foc, traducere de Florin Bican, Harry Potter și Ordinul Phoenix, traducere de Tatiana Dragomir, Harry Potter și Prințul Semisânge, traducere de Alex Moldovan, Harry Potter și Talismanele Morții, traducere de Tatiana Dragomir
** Percy Jackson şi Olimpienii. Hoţul fulgerului; Percy Jackson şi Olimpienii. Marea Monştrilor; Percy Jackson și Olimpienii. Blestemul Titanului; Percy Jackson şi Olimpienii. Bătălia din Labirint; Percy Jackson și Olimpienii; Ultimul Olimpian, traducere de Alex Moldovan, Editura Arthur
—sfârșit—