Gânduri de final de sezon

Un text de Adina Popescu

În articolul de mai jos, este rândul Adinei Popescu, coordonatoarea textelor scrise de adolescenți în cadrul proiectului, să ia cuvântul. La final de sezon, Adina a descris experiența colaborării sale cu participanții de la „Adolescent în ficțiune”.


În primul rînd, mi-au plăcut la nebunie toate dialogurile audio din cadrul proiectului Față/Verso. Simina și Claudiu sînt niște gazde minunate, iar copiii mi s-au părut deschiși, dezinvolți, mi-a plăcut modul în care s-au raportat atît la cărțile citite, cît și la viața lor, în general. Cred că adolescenții de astăzi sînt diferiți față de cum eram noi la vîrsta lor. Au preocupări mult mai clare, mai bine delimitate de viața școlară; de pildă, sînt mai organizați, au liste de priorități și, nu în ultimul rînd, au mult mai puțin trac într-un astfel de dialog „public” decît aveam noi, sînt mai spontani. 

Îi invidiez pentru asta – îmi amintesc că, atunci cînd am apărut pentru prima dată la TV, pe la 20 de ani, într-o emisiune despre „ce cred tinerii”, am avut emoții atît de mari încît mi-au amorțit buzele și n-am fost în stare să bălmăjesc mai nimic. Generația noastră nu a avut parte de educația media pe care cei de-a acum au primit-o uneori indirect, fiind încurajați să comunice între ei, dar și cu străini în diverse medii și conjuncturi, inclusiv în gaming. N-am fost încurajați să ieșim de sub carapace, mai ales în adolescență – vîrsta timidității, prin definiție, dar și a falsului tupeu. 

Deși lucrez deseori cu adolescenții de azi, uneori mă uit cu uimire la ei ca la o specie necunoscută. Și îi admir pentru cît de multe lucruri știu, cît de multe proiecte au, cît de mult vor să se implice. Diferențele de vîrstă se șterg, acel gap între generații aproape că nu mai există. De exemplu, pe Horia și pe Rami îi cunosc de multă vreme, i-am văzut crescînd în diferite tabere de scriere creativă și nici nu-mi mai pun problema dacă stau de vorbă cu niște copii sau cu niște adulți, căci discuțiile pot ajunge la același nivel de profunzime.

În ceea ce privește partea scrisă a proiectului – m-am întîlnit online cu fiecare dintre adolescenții participanți, acel tip de întîlnire one to one atît de la modă astăzi. Nu mi-am pus neapărat problema unui mentorship, mai degrabă am încercat să descopăr ce și-ar dori ei să scrie în legătură cu cartea pe care au citit-o, pentru că nu mi-am propus ca aceste „compuneri” să fie alte teme pentru acasă, pe care nimeni nu are chef să le facă. Chiar dacă mulți dintre adolescenții de azi vorbesc bine în fața unei camere sau a unui microfon și nu li se pare deloc complicat să-și expună ideile într-un mod coerent, totuși, nu toți au o înclinație spre scris. Multora scrisul poate să li se pară o corvoadă și nu mi-am dorit asta. Am depășit ușor primele momente de stinghereală, mai ales din partea lor – uite, mă întîlnesc cu un adult necunoscut și mai e și scriitor pe deasupra! N-aș fi vrut să mă perceapă ca pe o entitate intimidantă și mă bucur că nu s-a întîmplat așa. 

Am discutat despre multe alte lucruri în afară de scris – cu Mihai, de pildă, am vorbit mult despre filme, pentru că vrea să dea la Regie și l-am încurajat în acest sens. Cu Ștefania am vorbit despre lumile fantasy de care e pasionată. Cu Alexandra, despre dansul contemporan. E ușor să stai de vorbă cu un puști dacă te prinzi care sînt interesele lor. Cu Horia am vorbit despre jocuri, iar aici interesele au fost de ambele părți pentru că amîndoi sîntem gameri, iar el mi-a recomandat niște jocuri super și m-a convins să-mi iau în sfîrșit playstation

Textele care au rezultat din aceste dialoguri one to one nu sînt neapărat niște capodopere, nici nu ne-am dorit să obținem așa ceva, însă, cred eu, îi reprezintă pe copii. Era clar că Mihai, care este un tip analitic, atent la detalii, va scrie un eseu. Dragoș m-a surprins cu „compunerea” lui, un fiction pur – a fost de acord să accepte ideea mea de a se întoarce în timp pentru a-l întîlni pe elevul Grigore (Băjenaru). Ștefania a scris o recenzie excelentă, chiar îi plăcuse cartea. Ioana și Maria și-au intervievat bunicele, iar Maria a scris chiar și o poezie. Rami a scris în stilul lui de acum, nonconformist, cu înclinații spre absurd și a ales să „repovestească” poezia Plumb de Bacovia. Horia a fost el însuși, ca de obicei, și a ales să scrie despre relația lui cu jocurile video, pornind de la o carte despre care a recunoscut că are niște clișee care nu l-au dat pe spate. Iar Alexandra m-a flatat cu ficțiunea ei în care m-a invitat și pe mine o zi la Cluj, ca să redescoperim orașul împreună. M-am bucurat că toate aceste texte au fost atît de diferite, că nu au semănat deloc între ele. Și era normal să fie așa, pentru că adolescenții care le-au scris au fost diferiți, din orașe și medii diferite. Cred că această diversitate de opinii și stiluri pe care am obținut-o (și) în scris a fost unul dintre marile cîștiguri ale acestui proiect.


Acest text face parte din proiectul „Adolescent în ficțiune”.