Ce mod mai bun de a face clară o revoluție decât prin felul în care ne îmbrăcăm? Ne ghidează prin declarațiile fățișe ale modei balcanice de pe la 1800 până la stilurile care ne ascund azi Cătălin D. Constantin, antropologul care le dă temă studenților să răscolească șifonierele părinților și care ne povestește despre identități, culori și timp pierdut.

CĂTĂLIN D. CONSTANTIN este editor de carte și antropolog. Predă cursuri de antropologie la Facultatea de Litere a Universității din București. A coordonat mai multe colecții de beletristică și a editat numeroase volume de fotografie dedicate patrimoniului cultural românesc. În 2018, a primit diploma de onoare din partea Asociației Culturale Macedoromâne și Medalia de Onoare din partea KulturForum Europa. A avut expoziții de autor în România, Spania, Turcia, Bulgaria, Azerbaidjan, Georgia, Polonia, Grecia, Irlanda, Italia. 

_______________

Acest episod face parte din sezonul „Grecia: revoluție și revoluții”, dedicat aniversării a 200 de ani de la Revoluția de Independență din Grecia, din 1821.

Sezonul este realizat de către Fundația Culturală Greacă și Față/Verso, cu sprijinul Librăriilor Cărturești.

Gazdele și realizatorii podcastului sunt Simina Popa și Claudiu Sfirschi-Lăudat.

_______________

Melodiile genericelor sunt preluate de pe site-urile freemusicarchive.org și freesound.org.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *